Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Un deputat PSD a adormit în timpul unei ședințe de la Primărie: Când s-a trezit a început să vorbească fără noimă

Deputatul PSD, Vasile Mocanu, a confundat biroul din sala de şedinţe a Primăriei cu patul de acasă. El a dormit liniştit, în timp ce colegii săi parlamentari căutau soluţii pentru problemele comunităţii ieşene. Social-democratul nu numai că a tras un pui de somn în plină şedinţă, însă, când s-a trezit, a început să vorbească fără noimă, ca şi cum ar fi fost… beat.

Colegii deputatului PSD au încercat să-l implice în discuţiile care vizau probleme acute ale municipiului Iaşi şi întregii Moldove, însă Vasile Mocanu i-a tratat cu…ochii închişi.

Parlamentarul a fost prezent doar fizic la şedinţa din Primărie, pentru că mintea îi era în cu totul altă parte.

Social-democratul nu doar că a dormit în plină şedinţă, însă, când s-a trezit, nu a reușit să fie coerent.

“Este extraordinar să ai autostradă Iaşi-Târgu-Mureş, să poţi să dezvolţi zona extraordinar de bine fără impedimente. Este de neîntâlnit ca să nu faci acest lucru. Mă gândeam la ceea ce a spus domnul preşedinte Nichita la mai mulţi indivizi pe care i-a oprit şi pe care, mă rog, dom’le, nu trebuie politizată această chestiune”, a spus deputatul buimac.

Sursa articolului:
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/un-deputat-psd-a-adormit-in-timpul-unei-edin-e-de-la-primarie-cand-s-a-trezit-a-inceput-sa-vorbeasca-fara-noima-video-97679.html

lei10,00 lei20,00 lei50,00 lei100,00
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Alte articole

Distribuie

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn