Echipa MVA

Aceștia sunt oamenii pasionați de construcția de autostrăzi în Regiunea Moldova și implicați în acțiunile organizației!

Echipa de conducere

Flaviu Manea

Președinte

Flaviu Manea este în prezent administratorul unei firme de consultanță, înființată în 2010, cu scopul de a oferi servicii de consultanta de înaltă calitate pentru sectorul privat de investiții si care reuneste într-un concept inteligent o echipa flexibilă alcatuita din probabil cei mai profesionisti consultanți din regiunea de Nord-Est a României. Cu arie largă de acoperire în ceea ce privește programele structurale și guvernamentale accesate, cel mai important castig in cei 11 ani de la înființare reprezintă capitalizarea încrederii și satisfacției clienților săi. Din 2019 este președintele Asociației Moldova vrea Autostradă.

Iulian Boia

Membru Board

Iulian Boia este consultant în vânzări într-o firmă internațională de software SaaS și reprezintă MVA la Bruxelles, în relația cu instituțiile europene. A făcut voluntariat începând din liceu, este mândru Alumnus al organizației AIESEC România, membru fondator al Fundației Comunitare Iași (2010), al Asociației CIVICA (2014) și unul dintre inițiatorii campaniei Ieșenii vor aeroport (2012).

Marius Alexa

Cofondator

Marius Alexa este un antreprenor român din domeniul media. S-a remarcat prin promovarea unor instrumente de sprijinire a companiilor și întreprinzătorilor, prin coagularea unor comunități de afaceri în mai multe orașe, reușind să creeze astfel rețele naționale de întreprinzători și companii dar și prin inițierea și conducerea unor serii de campanii de comunicare de interes public. Inițiator al mișcărilor civice Ieșenii vor Aeroport în 2012, Bahlui.ro în 2011, Moldova Vrea Autostradă în 2014 și co-fondator al Asociației Moldova Vrea Autostradă se numără printre cei mai importanți promotori ai inovării și antreprenoriatului civic regional și național.

Ioan Daniel Mircea

Membru Board

Daniel Mircea a lucrat în domeniul Telecomunicaţiilor până în 2017, ulterior devenind Technical Project Leader la o companie multinaţională care deține un sediu în Iasi. Este membru MVA din ianuarie 2019, fiind ales membru în Comitetul Director din iulie 2020.

Diana Mihalcea

Membru Board

Diana Mihalcea are un vast background jurnalistic, activând de mai bine de 15 ani în presa economică. Calitățile de comunicator și le-a rafinat conducând ample proiecte de relații publice pentru companii private și ONG-uri. În prezent, deține propria Agenție de Comunicare și Marketing – PRING.
În cadrul Asociației „Moldova Vrea Autostradă”, Diana contribuie la consolidarea relației cu mass-media și la comunicarea promptă și obiectivă a activităților asociației.
Diana deține titlul de doctor în Finanțe, fiind și cadru universitar în cadrul Universității „Al.I.Cuza”

Paul Costel Butnariu

Membru Board

Paul Butnariu este antreprenor şi Director General al Companiei Construcții Feroviare SA Iași, având activitate și experiență profesională de peste 35 ani într-un spectru larg de investiții cum ar fi construcții de cale ferată , clădiri stații și triaje feroviare, poduri și terasamente, drumuri și platforme, linii de tramvai, construcții aeroportuare, construcții civile, hale industriale și logistice, instalații feroviare și de utilități publice. Este președinte al Camerei de Comerţ Iaşi şi vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, fiind de asemenea membru fondator al Patronatului Roman din Construcții Feroviare, Rotary Club Iași 2000 şi Asociației “ Moldova vrea autostradă”.