Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Estimările s-au adeverit: Cel mai slab an pentru autostrăzi!

În primăvară, Capital semnala faptul că acest an va fi cel mai slab în construcția infrastructurii rutiere. Acum, cu câteva zile înainte de finele anului, putem constata că estimările s-au adeverit.

La începutul anului, oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) estimau că, în 2014, se vor finaliza lucrările la 93 km de autostradă. Dar, în primăvară, au rectificat datele.

Astfel, cei 93 de kilometri de autostradă au intrat la apă, fiind reduși la jumătate. Doar că, la final de an, observăm că nici aceste calculele nu au fost bine realizate. În urmă cu o lună, mai exact cu doar două zile înainte de turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, premierul Victor Ponta împreună cu actualul ministru al transporturilor, Ioan Rus, au inaugurat 22,1 kilometri de autostradă. Conform contractului semnat în 2011 cu italienii de la Impregilo, pe cei 22,1 km dintre Cunța și Săliște (lotul 3 al tronsonului Sibiu-Orăștie) trebuia să circulăm din aprilie 2013. Astfel, rezultă o întârziere de aproape 20 de luni. Principala cauză a fost alunecarea de teren, care, potrivit constructorului, nu a fost menționată în studiul de fezabilitate, astfel că italienii au fost nevoiți să efectueze noii studii de amploare. Mai mult, la sfârșitul lunii martie era foarte aproape ca înțelegerea între CNADNR și Impregilo să se rupă, precum anunța ministrul transporturilor de atunci Dan Șova.

Pentru mai multe informații, vă recomandăm: http://www.capital.ro/autostrazi-construite-cu-viteza-redusa.html

lei10,00 lei20,00 lei50,00 lei100,00
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn