Dacă Alba Iulia nu şi-a găsit prea mult loc pe buzele ieşenilor nici pe 1 Decembrie, de ce ar răsuna numele Târgu-Mureşului mai des pe Copou în timpul anului? De ce s-ar vorbi din Păcurari până-n Bularga despre oraşul aflat chiar în inima României? Dacă unul dintre planurile Guvernului nu s-ar fi rostogolit de pe masa de tratative înspre public, probabil că nici nu s-ar fi discutat vreodată la Iaşi despre acest oraş decât, poate, abslut întâmplător. Însă acum, despre autostrada Iaşi – Târgu-Mureş auzim c-ar fi o mană cerească. Nu s-ar mai plînge ieşenii că timpul petrecut pe drum până treci de graniţă e egal cu cel pe care-l faci de la ieşirea din România până în Italia. De aceea am propus un experiment. Până cînd vom putea merge cu mai mult de 130 de kilometri la oră în linie dreaptă pentru a trece frontiera spre Ungaria, am încercat să ajungem până la Târgu-Mureş şi înapoi, în aceeaşi zi. Însă nu cu maşina, pe care să presupunem că n-o avem, ci cu trenul. Adică străbătând peste 1.000 de kilometri pe singurele rute feroviare care leagă capitala Moldovei de Târgu-Mureş, ca să vedem ce-am rata dacă singurele opriri ar fi la benzinării pentru realimentare. Rezultatul a meritat din plin: o aventură jurnalistică de pomină!
Pentru mai multe detalii vă va fi de folos următorul link: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/inedit-reportaj-de-calatorie-aventura-pe-ruta-autostrazii-iasi-targu-mures-cu-trenul–35217.html