Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

AUTOSTRADA UNIRII A8, ABSENTĂ DIN PRIORITĂȚILE ANUNȚATE ALE MINISTRULUI TRANSPORTURILOR

COMUNICAT DE PRESĂ. Iași, 10 noiembrie 2026

Contracte semnate, dar ordine de începere neemise, șantiere cu mobilizare insuficientă, licitații contestate și riscuri pentru finanțare. Cine răspunde pentru întârzierile Autostrăzii A8? Moldova Vrea Autostradă (MVA) și Moldova Vrea Infrastructură (MVI) cer ministrului Transporturilor să își asume explicit realizarea Autostrăzii Unirii, prin finanțare, termene și măsuri concrete.

Asociațiile civice Moldova Vrea Autostradă (MVA) și Moldova Vrea Infrastructură (MVI) susțin împreună acest demers și consideră inacceptabilă omiterea Autostrăzii Unirii A8 din enumerarea priorităților prezentate public de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, în conferința de presă din 9 noiembrie 2026.

În condițiile în care ministrul a indicat explicit drept priorități finalizarea A7 până la Pașcani, continuarea A7 spre Suceava prin mecanismul SAFE, secțiunea montană a Autostrăzii Sibiu–Pitești și alte proiecte strategice, absența A8 din această enumerare transmite un semnal extrem de îngrijorător și naște numeroase semne de întrebare.

Autostrada Unirii A8 nu este un proiect marginal sau o banală investiție aflată la început de drum. Autostrada A8 este un proiect strategic major al României care are componentă duală civilă și militară, inclus în Master Planul General de Transport și în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport 2021–2030, parte a rețelei principale de transport și esențial pentru conectarea Moldovei cu Transilvania și Republica Moldova.

Mai mult, A8 are deja contracte de miliarde de euro semnate, sectoare în proiectare și șantiere în execuție, precum Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, Joseni–Ditrău și Leghin–Moțca, inclusiv continuitate către Republica Moldova prin podul de la Ungheni, de asemenea aflat în execuție.

Cum este posibil ca un asemenea proiect să nu se regăsească printre prioritățile declarate ale ministrului Transporturilor? MVA și MVI solicită ministrului Popa să clarifice dacă omiterea A8 a fost o simplă scăpare de comunicare sau reflectă o schimbare reală de priorități la nivelul ministerului.

Sunt necesare răspunsuri cu privire la:

1. Pipirig–Leghin: contract semnat de peste 18 luni. Care este situația începerii proiectării?

Lotul Pipirig–Vânători Neamț (Leghin), parte a sectorului montan al A8, ilustrează întârzierile dintre semnarea contractelor și începerea activităților. Contractul de proiectare și execuție, în valoare de aproximativ 2,69 miliarde de lei fără TVA, a fost semnat la 30 aprilie 2025. Informațiile publicate în septembrie 2026 indicau că ordinul de începere a proiectării era încă așteptat. La peste 18 luni de la semnare, solicităm CNAIR să comunice situația actualizată și documentele care o confirmă.

Solicităm Ministerului Transporturilor și CNAIR să explice public:

A fost emis ordinul de începere a proiectării? Dacă da, la ce dată și cu ce termen de finalizare a acestei etape? Dacă nu, care sunt motivele concrete, cine răspunde pentru întârziere și ce măsuri au fost luate pentru deblocare?

Dacă ordinul nu a fost încă emis, care este data asumată pentru emiterea sa și cum va fi recuperat timpul pierdut?

Este inadmisibil ca statul român să semneze contracte de miliarde de lei și apoi să lase luni sau ani proiectele blocate înainte de începerea efectivă a activităților contractuale.

2. A8, victima unui șir nesfârșit de întârzieri și blocaje

Autostrada Unirii a fost afectată de-a lungul timpului de un cumul de probleme: întârzieri în realizarea studiilor de fezabilitate, în pregătirea documentațiilor și caietelor de sarcini, în lansarea achizițiilor publice, în evaluarea ofertelor, în emiterea ordinelor de începere și în desfășurarea lucrărilor. La acestea se adaugă acum contestațiile repetate, procesele prelungite, întârzierile deciziilor administrative și mobilizarea insuficientă a unor constructori.

Un exemplu este tronsonul Leghin–Moțca, unde mobilizarea constructorului UMB și ritmul lucrărilor au generat preocupări publice privind respectarea termenelor. Solicităm CNAIR să prezinte progresul fizic actualizat, mobilizarea efectivă, termenul contractual în vigoare și programul de recuperare a întârzierilor. Eventualele prelungiri trebuie explicate prin cauze documentate și responsabilități clare.

Cine a permis ca un șantier strategic (proiect fanion), să ajungă într-o asemenea situație și cine răspunde pentru recuperarea întârzierilor?

Ministerul Transporturilor nu se poate limita la constatarea problemelor, ci trebuie să își asume managementul efectiv al riscurilor proiectului și să explice modul în care sunt aplicate obligațiile contractuale.

3. După ieșirea capetelor montane din PNRR, finanțarea prin Programul Transport și SAFE trebuie protejată

Consecințele întârzierilor nu sunt doar administrative. Ele au un cost financiar major.

Cele două sectoare de la capetele A8 montan, Târgu Mureș–Miercurea Nirajului și Leghin–Târgu Neamț (Moțca), au fost transferate din PNRR în Programul Transport 2021–2027, prin contractul de finanțare nr. 141/2026. Existența acestui contract trebuie însoțită de alocări bugetare și plăți la timp. Separat, pentru tronsoanele A8 incluse în mecanismul SAFE, contestațiile, reevaluările și suspendările unor contracte creează riscuri pentru calendarul de implementare.

De asemenea, deși documentațiile pentru expropriere pe tronsoanele dintre Moțca și Ungheni au fost întocmite, nu au fost alocate aproximativ 193,83 milioane de lei de către Ministerul Finanțelor, deși există un risc major ca acest proces să fie reluat cu noi evaluări în 2027, care ar putea crește costurile și ar putea genera revendicări contractuale ale constructorilor pentru nepunerea la dispoziție a amplasamentelor de către Beneficiar.

MVA și MVI avertizează că întârzierile pot afecta respectarea condițiilor finanțării și pot majora necesarul de resurse naționale. SAFE este un instrument de finanțare rambursabilă; solicităm ministerului să precizeze termenele aplicabile fiecărui proiect, obligațiile bugetului de stat și măsurile de prevenire a pierderii accesului la finanțare.

Solicităm prezentarea unui calendar de implementare și a unui plan de management al riscurilor pentru fiecare lot A8, cu responsabilități clare și măsuri concrete pentru protejarea finanțărilor.

4. De ce se iau decizii contractuale fără o minimă transparență?

MVA și MVI solicită transparență deplină în privința modificării termenelor și obligațiilor contractuale pentru proiectele majore de infrastructură.

Prelungirile de termene, actele adiționale și justificările invocate de contractori trebuie explicate public într-o manieră care să permită evaluarea responsabilităților beneficiarului și constructorului.

Această solicitare vizează atât Autostrada A8, cât și Autostrada A7 și contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare Iași Est. Pentru acesta din urmă, cerem prezentarea termenului inițial, a tuturor prelungirilor și a datei asumate pentru finalizarea documentației.

Cerem Ministerului Transporturilor și companiilor subordonate publicarea, în limitele legii, a justificărilor prelungirilor contractuale, a noilor termene asumate și a eventualelor consecințe financiare.

Nu este acceptabil ca termenele unor investiții de miliarde de lei să fie modificate fără explicații publice suficient de clare privind cauzele întârzierilor și responsabilitățile celor implicați.

5. A7 Pașcani–Suceava este prioritate declarată. De ce nu a început proiectarea?

În declarația sa, ministrul Transporturilor a indicat continuarea Autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava prin mecanismul SAFE drept una dintre prioritățile imediate.

Salutăm importanța acordată acestui proiect, dar solicităm explicații privind întârzierea emiterii ordinelor de începere a proiectării pentru cele două loturi.

Pentru cele două loturi există contracte semnate, însă semnarea contractelor și începerea proiectării sunt etape distincte. Cerem publicarea datelor contractuale și a condițiilor care mai trebuie îndeplinite pentru începerea activităților.

Ordinul ministrului finanțelor nr. 849/2026 include titlul 66 – „Cheltuieli aferente planului SAFE” în raportarea financiară. Existența acestei categorii nu dovedește însă, prin ea însăși, alocarea și disponibilitatea sumelor pentru fiecare proiect. Solicităm ministrului și conducerii CNAIR să precizeze ce lipsește concret: creditele de angajament, creditele bugetare, deschiderea creditelor sau o altă condiție administrativă ori contractuală. Care este calendarul de rezolvare?

Solicităm clarificarea condițiilor financiare, administrative și contractuale care împiedică demararea proiectării și comunicarea unui termen ferm. Nu este suficient ca un proiect să fie declarat prioritar. Prioritatea trebuie demonstrată prin decizii administrative, finanțare efectivă și progres măsurabil.

6. Moldova are nevoie de autostrăzi, nu de priorități selective și termene permanent amânate

MVA și MVI susțin realizarea Autostrăzii A7 și a tuturor proiectelor majore de infrastructură rutieră din România. Dezvoltarea A7 nu trebuie însă să se facă prin marginalizarea A8. Cele două autostrăzi sunt complementare și indispensabile pentru conectivitatea și dezvoltarea Moldovei.

Autostrada A8 reprezintă legătura strategică est–vest, conexiunea cu rețeaua europeană de transport și cu Republica Moldova, dar și o investiție esențială pentru coeziunea teritorială, dezvoltarea economică și mobilitatea civilă și militară.

Solicităm ministerului să țină cont de prioritizarea susținută de MVA și explicată de Adrian Covăsnianu în analiza „A8 și testul maturității: autostradă strategică sau proiect sacrificat până în 2031”, publicată în Ziarul de Iași la 5 septembrie 2025. Analiza încadrează A8 în Prioritatea 1, alături de coridoarele rutiere esențiale, pe baza conectivității TEN-T, accesului la marile orașe, legăturilor cu rețeaua în construcție, utilizării duale civile și militare și maturității investiționale.

MVA și MVI cer ca Autostrada Unirii A8 să fie tratată ca proiect-fanion al României, protejat de orice deprioritizare. Pentru cele două asociații, executarea și finalizarea A8 conform Planului Investițional reprezintă un angajament nenegociabil. Nu acceptăm nicio nouă amânare care să împingă realizarea autostrăzii dincolo de calendarul asumat. Constrângerile bugetare trebuie abordate prin asigurarea resurselor și recuperarea întârzierilor, nu prin sacrificarea din nou a conectivității Moldovei.

7. Întrebări concrete adresate ministrului Transporturilor

MVA și MVI solicită răspunsuri publice, distincte și documentate la următoarele întrebări:

  1. Este Autostrada Unirii A8 o prioritate a mandatului dumneavoastră? Vă asumați tratarea A8 ca proiect-fanion, menținerea sa între investițiile de primă prioritate și executarea și finalizarea conform Planului Investițional, fără noi deprioritizări sau amânări? Prin ce decizii, termene și alocări financiare veți respecta acest angajament?
  2. Ce sumă totală va solicita Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ministerului Finanțelor la rectificarea bugetară de la finalul anului 2026 și cât din această solicitare va fi destinat A8? Vă solicităm Alocarea urgentă a celor 190 milioane de lei destinate exproprierilor pe tronsonul Moțca-Ungheni și defalcarea pe loturi și surse de finanțare, distinct pentru creditele de angajament și creditele bugetare, precum și data transmiterii solicitării.
  3. Care este necesarul de plată pentru A8 până la 31 decembrie 2026, ce sume sunt deja disponibile și ce deficit trebuie acoperit prin rectificare? Există facturi scadente neachitate și care este calendarul achitării lor?
  4. Ce sume veți propune pentru fiecare lot A8 în bugetul anului 2027 și cum veți asigura continuitatea proiectării și execuției, inclusiv cofinanțarea națională și cheltuielile neeligibile?
  5. Care este situația finanțării fiecărui tronson A8 inclus în SAFE, ce termene-limită trebuie respectate și ce măsuri aveți pentru gestionarea întârzierilor provocate de contestații, reevaluări și suspendări, cu respectarea hotărârilor instanțelor?
  6. Când veți publica un calendar actualizat pentru fiecare lot A8, cu etapele următoare, instituțiile responsabile, termenele contractuale și măsurile de recuperare a întârzierilor? Vă asumați actualizarea lunară a acestei situații?

Solicităm ca răspunsurile să fie însoțite de situația alocărilor și plăților pe loturi, de solicitarea de suplimentare bugetară și de calendarul măsurilor asumate, astfel încât angajamentele ministerului să poată fi urmărite public.

Moldova nu mai poate aștepta. A8 trebuie să devină o prioritate demonstrată prin fapte, nu doar invocată în discursuri politice.

Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVA)

Asociația Moldova Vrea Infrastructură (MVI)

10.11.2026

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn