Transporturi: cum reusim sa platim 6% din PIB pe 53 km de autostrada

Postat pe 20 ianuarie 2015

Cinci miniştri a schimbat regimul Ponta la Transporturi. Dacă îl adăugăm la listă şi pe fostul copilot, interimar pentru o lună şi jumătate, sunt şase. Durata medie de supravieţuire în post: sub şase luni. Cu toată existenţa lor efemeră, să nu-i uităm: sunt imaginea vie a haosului şi a eşecului dezvoltării României în guvernarea Victor Viorel Ponta.

Mai-decembrie 2012, USL preia puterea, iar Transporturile ajung pe mâna lui Ovidiu Silaghi, exponentul unei grupări PNL din Satu Mare. Zero rezultate ca ministru, un adevărat perfomer în a fenta DNA-ul. În august 2013, DNA l-a acuzat de trafic de influenţă, fiind suspect că, în perioada în care a fost ministru, ar fi primit o mită de 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache. De atunci, Silaghi fuge din Parlamentul României în Parlamentul European şi înapoi în Parlamentul României, reuşind să se afle cu un pas înaintea cererilor DNA de începere a urmăririi penale.
Decembrie 2012 – iulie 2013: Relu Fenechiu. S-a terminat repede. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a trimis la puşcărie pentru cinci ani. Îl puteţi găsi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Iaşi.
Iulie-august 2013: Veselul interimat al premierului Ponta. Şi-a luat soţia, copiii şi bonele filipineze şi şi-a petrecut ministeriatul de la Transporturi în Florida, refuzând hotărât să semneze vreun act legat de dubioasa privatizare a CFR Marfă.
26 august 2013 – 5 martie 2014: Ramona Mănescu. Amatorul perfect, adus de la Parlamentul European, fără nici o legătură cu domeniul. Soţul ei, primarul sectorului şase, era un apropiat al lui Crin Antonescu, pe atunci lider maximo al PNL. Ramona Mănescu a avut înţelepciunea să nu semneze privatizarea CFR Marfă. A plecat din minister în momentul în care PNL a fost scos de la guvernare.
Martie 2014 – iunie 2014, Victor Ponta îşi instalează prietenul, pe Dan Şova, la Transporturi. Incompetenţa sa este atât de evidentă încât, în prag de prezidenţiale, chiar PSD îl concediază. Printre năstruşniciile lui Şova: abandonarea autostrăzii Piteşti-Sibiu şi lansarea mirobolantului proiect Bucureşti-Alexandria, în curtea atotputernicului Liviu Dragnea. Dan Şova este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari şi în dosarul Hrebenciuc. În această perioadă a dispărut celebrul contract cu Bechtel, îngropând definitiv speranţa că cineva va plăti penal pentru această uriaşă potlogărie.
Iunie 2014: fostul ministru de Interne Ioan Rus, cel căruia instinctele i-au spus când să fugă din „grupul infracţional organizat” care a dirijat lovitura de stat din 2012, este adus să salveze situaţia de la Transporturi. Până acum, în afară de memorabila declaraţie despre „spirala facebook” care ar fi lovit PSD la 16 noiembrie şi ar fi dus la pierderea alegerilor, nu a produs nimic remarcabil.
Am scris acest memento sub impresia de neşters a lui Ioan Rus ţinând o mână adânc înfiptă în buzunar, în timp ce cealaltă mână desena noi şi noi autostrăzi. M-am gândit cât de comic poate să ajungă un politician care, până acum câteva zile, era un simbol al seriozităţii ardeleneşti, admirat pentru contribuţia la ridicarea vizelor (în 2002) şi pentru atitudinea din vara lui 2012. Totuşi, nu doar Rus este de vină pentru dezastrul din Transporturi – apropo, în curând Bulgaria va avea o reţea de autostrăzi mai densă decât România. Am prezentat aceste şase scurte portete, nişte schiţe mai mult sau mai puţin inspirate, pentru a vedea ce poate produce acest regim, că-i spunem al PSD, al USL sau al lui Ponta, este totuna. Un „grup infracţional dezorganizat”, după cum spunea Robert Turcescu. Au fost cu ochii doar pe sumele colosale de la Transporturi, în speranţa să agaţe vreun comision, nimic altceva nu i-a interesat. S-au încurcat în propriile minciuni: vezi fanteziile despre trenul de mare viteză pe care urmau să-l construiască chinezii şi care, în martie 2014, circula de la Bucureşti de la Constanţa, iar şase luni mai târziu îl duseseră la Iaşi. Dacă ne-am fi aflat într-o poveste a fraţilor Grimm sau într-o piesă de teatru absurd, toate această veselă adunare a miniştrilor Transporturilor din regimul Ponta ne-ar fi amuzat. Dar suntem într-o situaţie reală reală, iar oamenii aceştia au lăsat în urma lor miliarde de euro rispiţi, fonduri europene care vor fi pierdute irevocabil şi sute sau mii de ceferişti care şi-au pierdut locul de muncă, cu toate consecinţele dramatice care decurg de aici pentru familiile lor.

În loc de concluzie: autostrada Comarnic-Braşov nu este un caz de incompetenţă. Este un caz grav de corupţie bine planificată. Cum este posibil ca România să plătească aproape 6% din PIB pentru 53 de kilometri de autostradă? Este dublul bugetului Educaţiei, este triplu faţă de alocarea Armatei. Îmi pun speranţa în DNA.

Sursa materialului:
http://www.contributors.ro/economie/transporturi-cum-reu%C8%99im-sa-platim-6-din-pib-pe-53-km-de-autostrada/

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Transporturi: cum reusim sa platim 6% din PIB pe 53 km de autostrada"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML