România trebuie să lucreze la productivitate şi infrastructură dacă vrea să atragă al treilea constructor de maşini

Postat pe 19 mai 2015

Industria auto din România, o piaţă de 18 miliarde de euro împărţită între producătorii de componente auto şi cele două uzine de autovehicule, Automobile Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova, a intrat în vizorul unui al treilea producător de maşini, dar care cântăreşte bine o eventuală investiţie în România şi se uită mai ales la infrastructura de transport.

„Al treilea constructor este pe ţeavă, dar se uită la infrastructura de transport“, a declarat Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Autovehicule din România (ACAROM), la evenimentul „Industria auto: motorul economiei româneşti“, realizat de ZF în parteneriat cu Dacia, Porsche Leasing şi Garanti Leasing.

România a produs anul trecut 391.000 de automobile în cele două uzine, cu 5% mai puţin decât în anul precedent. În acelaşi timp, vânzările de vehicule în total de pe plan local au ajuns anul trecut la peste 100.000 de unităţi.

„Industria auto din România s-a dezvoltat puternic atât în producţia de componente, cât şi de automobile. Vectorul de dezvoltare a fost Grupul Renault şi sperăm că şi Ford va urma aceeaşi creştere. A continua creşterea înseamnă a atrage noi investiţii străine în sector şi chiar un al treilea constructor auto“, a afirmat Bogdan Vasilescu, consilier în cadrul Mi­niste­rului Economiei, Comerţului şi Turismului.

Constantin Stroe spune că nu este normal să transporţi cu o viteză medie comercială de 24 km/h pe drumurile din România şi nu crede în promisiunile legate de faptul că autostrada Piteşti-Sibiu va fi gata în 2020.

Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, spune că sunt bani pentru autostrăzi, dar nu există spaţiu fiscal. „Ne aflăm într-o poziţie financiară foarte bună. Bani sunt pentru autostrăzi, nu s-a pus niciodată problema de bani sau de finanţare a proiectelor. Problema este legată de spaţiul fiscal. Autostrăzile sunt bunuri publice şi intră pe deficitul public. Noi nu avem spaţiu bugetar. Statul are şi el cheltuieli de funcţionare“, a declarat oficialul în cadrul evenimentului ZF.

Nevoia de autostrăzi este susţinută şi de Christian von Albrichsfeld, head of country la Continental România, cel mai mare producător de componente auto de pe plan local, care spune că tirurilor le ia o zi să ajungă de la Braşov la graniţă şi doar o zi de la graniţa României până în vestul Europei. „România este încă o ţară atractivă. Avem încă o forţă de muncă competitivă, stabilitate din punct de vedere financiar şi politic. Trebuie însă să creştem implicarea autorităţilor, pentru a reduce birocraţia, trebuie să folosească fondurile UE, să investească în infrastructură. De asemenea, trebuie să menţină şi să majoreze calitatea forţei de muncă“, a completat managerul, care conduce un grup cu afaceri de 2 mld. de euro în România.

Industria componentelor auto a generat anul trecut o cifră de afaceri de peste 12,6 mld. euro, conform datelor ACAROM.

„Şi pentru noi autostrada către vestul României este foarte importantă pentru că produsele noastre se trimit la export, aşteptăm autostrada promisă. Cu siguranţă decizia de locare a unui proiect ia în considerare şi infrastructura de transport din acea zonă. Întotdeauna se urmăreşte alegerea celei mai bune locaţii din toate punctele de vedere“, a spus şi Gheorghe Achim, director financiar al Star Transmission, divizia Daimler AG, care produce la Sebeş cutii de viteză pentru autovehiculele Mercedez-Benz şi la Cugir componente pentru motoare.

Jucătorii din industrie mai ridică problema şi productivităţii muncii, care este mult mai redusă decât în alte ţări.

„Slovacia a făcut anul trecut 7,9 mld. euro afaceri din componente auto (cod CAEN C293) cu 43.000 de salariaţi, în timp ce România a făcut afaceri de 7,1 mld. euro cu peste 110.000 de salariaţi, deci la productivitate suntem la pământ“, menţionează Constantin Stroe.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.05.2015

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "România trebuie să lucreze la productivitate şi infrastructură dacă vrea să atragă al treilea constructor de maşini"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML