Luna si Master Planul: Moldova legată de Transilvania, după 2022

Postat pe 8 mai 2015

Varianta finala si revizuita a Master Planului General de Transport (MPGT), impreuna cu Strategia de Implementare a proiectelor – documentul cheie are stabileste proiectele prioritare si cand se fac ele – a fost transmisa de catre Ministerul Transporturilor la Comisia Europeana. Autostrada Sibiu – Pitesti este, in sfarsit, pusa in capul listei de proeicte prioritare cu un orizont de realizare incepand cu anul 2017. Ca un element de remarcat, toate proiectele de infrastructura rutiera sunt propuse a fi realizate prin mixul de fonduri europene – buget – imprumuturi externe, inclusiv Comarnic – Brasov, desi „formal” este trecut ca PPP. Moldovei ii se acorda o prioritate sporita pana in 2020 prin autostrazile Tg Neamt – Iasi – Ungheni si Bacau – Pascani, precum si prin drumul expres Bacau – Buzau – Ploiesti.

Conform noii Strategii de Implementare, prioritizarea proiectelor de infrastructura rutiera au in cap de lista (in sfarsit) autostrada Sibiu – Pitesti. Cu toate acestea, tot strategia mai arata ca lucrarile sunt planificate sa inceapa abia din 2017, asta pentru ca Studiul de fezabilitate nu este gata, ba nici nu a fost inca semnat contractul pentru ca in cursul procedurii de licitatie publica s-au depus contestatii.Pe locul doi este autostrada Bacau – Pascani, iar pe trei se regaseste autostrada Comarnic – Brasov, cu un cost recalculat in jos la aproape 1 miliard de euro (fata de 1,8 miliarde de euro in cazul actualei concesiuni controversate cu Vinci – Aktor – Strabag).

Urmatoarele autostrazi pe lista, in ordinea punctajelor obtinute, sunt: Suplacu de Barcau – Bors (Oradea), Tg Neamt – Iasi – Ungheni, Nadaselu – Suplacu de Barcau, Craiova – Pitesti, Tg Mures – Tg. Neamt, Inelul de autostrada de centura Bucuresti (A0), Brasov – Bacau si Ploiesti Comarnic.

In ceea ce priveste lista proiectelor prioritare de drum expres, pe primul loc se afla modernizarea Centurii Sud Bucuresti la patru benzi. Apoi urmeaza proiectele care vor forma legatura Moldovei cu Muntenia, drumurile expres de la Ploiesti – Buzau – Focsani – Bacau si apoi Pascani – Suceava.

Autostrazi si drumuri expres in valoare de 13 miliarde de euro pana in 2020

Strategia de Implementare prevede si o impartire in timp a perioadei de executie, laolalta cu o planificare financiara si o detaliere a surselor de finantare. Toate proiectele rutiere sunt gandite intr-o formula de mix de fonduri: buget – fonduri europene – imprumuturi externe.Pentru perioada care se suprapune cu exercitiul financiar european 2014-2020, sunt propuse proiecte de autostrazi si drumuri expres ce totalizeaza o valoare de aproape 13 miliarde de euro, din care aproape 7,9 miliarde ar trebui acoperita prin imprumuturi externe, scrie hotnews.ro

In ceea ce priveste calendarul de implementare, autostrazile pe reteaua Ten-T Core Sibiu – Pitesti si Tg Neamt – Iasi – Ungheni sunt planificate incepand cu anul 2017, in timp ce Bacau – Pascani ar urma sa inceapa din anul 2018.Pe reteaua TEN-T Comprehensive, autostrazile care ar trebui sa inceapa din 2017 sunt Sibiu – Brasov si Suplacu de Barcau – Bors (n. fapt curios pentru ca licitatia pentru lucrari tocmai a fost finalizata in luna aprilie), in timp ce bucata Nadaselu – Suplacu de Barcau e planificata sa inceapa din 2016.Cat priveste componenta de drumuri expres, pe reteaua TEN-T Core, Modernizarea Centurii de Sud Bucuresti este planificata sa inceapa in 2016 si sa se incheie in 2017, in timp ce drumurile expres Ploiesti – Buzau, Focsani – Bacau si Buzau – Focsani sunt planificate pentru anii 2018 – 2020. Pentru reteaua Comprehesive, planul are in vedere doar proiectul de Drum Expres care sa lege aeroportul international Henri Coanda Otopeni de autostrada A3 Bucuresti – Ploiesti, cu o planificare pe anii 2017-2018.Tot ca drum expres este tratata si conexiunea Constanta – Tulcea – Braila, cu faza I Pod peste Dunare + reabiltare Ovidiu – Tulcea (109 km), perioada de implementare fiind 2016-2017.Practic, pentru anul 2016 sunt gandite ca proiecte noi doar centura Sud Bucuresti ca Drum Expres, autostrada Nadaselu – Suplacu de Barcau si Podul de la Braila peste Dunare, restul fiind lucrari pe proiecte deja incepute, dar care nu au sanse sa fie gata pana la finele anului 2015, autostrazile „fazate”.

Legatura Tg Mures – Moldova, dupa 2021

Pentru perioada 2021-2030 sunt planificate proiecte de autostrazi, drum expres, variante de ocolire si drumuri nationale de peste 17 miliarde de euro.In ceea ce priveste autostrazile de pe reteaua Ten-T Core apar in plan proiectele Targu Mures – Targu Neamt (anii 2023-2026) si Inelul de autostrada a Capitalei A0 (anii 2022-2023).Pe reteaua Ten-t Comprehensive, apar in plan autostrazile Brasov – Bacau (anii 2023-2026) si Ploiesti – Comarnic (anii 2022-2023).Drumurile expres pe reteaua Ten-T Core sunt Pascani – Suceava – Siret (2023-2024), Bucuresti – Craiova (faza 1 in 2026) si Drobeta Tr Severin – Lugoj (faza 1 in 2026). Pe reteaua Comprehensive avem urmatoarele drumuri expres complete: Buzau – Braila, Gaesti – Ploiesti, Focsani – Galati – Giurgiulesti. Mai apar si drumurile expres realizate in doua faze: Craiova – Drobeta (faza II), Suceava – Botosani (faza I), Bacau – Piatra Neamt (faza I), Constanta – tulcea Braila (faza II) si Turda Halmeu) (+Bistrita, Baia Mare si Petea – faza I).

Articolul a fost preluat din Agenda de Iasi.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Luna si Master Planul: Moldova legată de Transilvania, după 2022"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML