Iesenii, lasati in ceata de ministrul Rus, care le-a promis o discutie despre autostrada

Postat pe 23 ianuarie 2015

El urma să prezinte masterplanul de transport şi să vorbească despre autostrada Iaşi – Târgu Mureş. Alaltăieri, primarul a anunţat că Rus nu mai vine, că e bolnav; alaltăseară a anunţat că va veni totuşi; ieri însă nu i-a mai decolat avionul.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a pierdut în ceaţă pe drumul spre Iaşi. Ministrul era aşteptat astăzi la Primărie, urmând să facă o prezentare a masterplanului de transport, în contextul controverselor legate de neincluderea în acesta a proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş decât într-o formă redusă.
Iniţial, alaltăieri-dimineaţă, primarul Gheorghe Nichita anunţase că ministrul nu va putea veni la Iaşi întrucât ar fi bolnav. Pe seară, s-a anunţat că ministrul va veni totuşi, urmând a ţine conferinţa de la Iaşi la ora 14,30. Rus şi-a urmat ieri programul obişnuit de lucru, participând dimineaţă la o şedinţă la Ministerul Transporturilor.
„Nu mai pot veni la Iaşi. La noi este o ceaţă foarte densă şi nu se poate decola. Am avut intenţia să ajung, totul era pregătit, dar vremea nu a fost de acord. Nu voi ajunge la Iaşi zilele astea, ci undeva în cursul săptămânii viitoare. Voi discuta cu Adomniţei şi Nichita detaliile“, a spus ieri după-amiază ministrul Ioan Rus.
Problemele legate de ceaţă au fost confirmate de reprezentanţii Tarom, ca şi de membrii cabinetului lui Ioan Rus. De altfel, una din cursele Iaşi – Bucureşti a trebuit să fie anulată ieri din cauza vremii, pasagerii fiind transferaţi la un alt zbor. „Vizibilitatea este de 200 de metri la noi, 200 de metri la ei. Nu se poate zbura în aceste condiţii, din păcate. Vremea este destul de urâtă zilele astea“, a spus Lucian Oglinzeanu, şeful diviziei Tarom de la Iaşi.
Reprezentanţii PNL au criticat prezenţa la Iaşi a premierului Victor Ponta cu ocazia manifestărilor ocazionate de Ziua Unirii Principatelor, în contextul dezbaterilor privind autostrada. Liderul filialei municipale a PNL, Marius Dangă, a apreciat ca o sfidare venirea lui Ponta.
„El ar trebui să vină nu pentru sărbătoare, ci să explice deciziile pe care le-a luat. Să spună ieşenilor de ce pedepseşte moldovenii, în condiţiile în care avem nevoie ca de aer de o autostradă care să străbată munţii. Victor Ponta are un mare tupeu să vină la Iaşi. După ce n-ai făcut ce ai promis, să vii să sfidezi, înseamnă tupeu“, a spus Dangă.

Sursa materialului:

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iesenii-lasati-in-ceata-de-ministrul-rus-care-le-a-promis-o-discutie-despre-autostrada–85937.html

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Iesenii, lasati in ceata de ministrul Rus, care le-a promis o discutie despre autostrada"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML