„Există mai multă forţă de muncă disponibilă în Iaşi, dar este mai slab pregătită decât în vestul ţării. Avem nevoie de infrastructură dacă vrem salarii mai mari“

Postat pe 30 iunie 2015

„Salariile vor creşte în Iaşi când vor fi investiţii care să genereze o competiţie mai mare“, spune Iulian Mangalagiu, CEO al producătorului de cărămizi Brikston (Ceramica Iaşi). Salariul mediu din Iaşi este de circa 1.600 de lei net pe lună, cu circa 7% sub media înregistrată la nivel naţional. Zona Moldovei este cea mai săracă, fiind evitată de investitori pentru că infrastructura este deficitară, iar accesul spre Vest ar fi prea costisitor pentru exportatori.

Lipsa „meseriaşilor“ şi infrastructura deficitară din Iaşi sunt două probleme majore cu care se confruntă în prezent angajatorii din Iaşi, un judeţ cu un potenţial uriaş în ceea ce priveşte forţa de muncă cu studii superioare disponibilă, spun reprezentanţii celor mai mari companii din zonă.

„Salariile vor creşte în Iaşi când vor fi investiţii care să genereze o competiţie mai mare. Dacă se rezolvă problema infrastructurii, vor veni şi investiţiile, iar angajatorii vor face recrutări, crescând astfel competiţia pe anumite joburi. Implicit, şi salariile vor creşte. (…) Competiţia pe forţa de muncă din vestul ţării a făcut ca acolo să existe o forţă de muncă mai bine pregătită, mai calificată, lucru la care Iaşiul stă mai prost“, a spus Iulian Mangalagiu, CEO al producătorului de cărămizi Brikston (fosta Ceramica Iaşi), o companie cu 200 de angajaţi.

El a fost unul dintre speakerii prezenţi la cea de-a XVIII-a ediţie a dezbaterilor ZF HR Insider, organizată săptămâna trecută la Iaşi pe tema „Cum se poate reduce şomajul din regiunea Moldovei şi care sunt planurile de viitor ale angajatorilor din zonă“.

„O problemă pe care o întâmpinăm este legată de dispariţia şcolilor profesionale pentru operatori, pentru că în prezent nu mai există decât ingineri şi muncitori necalificaţi“, a adăugat Mangalagiu.

Salariul mediu din Iaşi este de circa 1.600 de lei net pe lună, cu circa 7% sub media înregistrată la nivel naţional, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Industria serviciilor IT şi cea producătoare de componente auto sunt principalele domenii în care s-au mai făcut angajări în ultimii ani, însă în continuare există suficient de multă forţă de muncă disponibilă în regiune.

„Am ajuns la peste 2.000 de angajaţi la Iaşi. Deşi piaţa de aici poate părea puţin aridă, noi am constatat că nu este aşa. Fiind cel de-al treilea centru universitar din ţară, Iaşiul ne oferă un potenţial de peste 60.000 de studenţi pe care îi putem dezvolta“, a explicat Veronika Vădean, HR manager al producătorului de componente auto Delphi, companie care a intrat în 2007 pe piaţa din Iaşi, iar astăzi este cel mai mare angajator privat din judeţ.

Cel mai mare angajator din Iaşi este Direcţia Regională de Poştă, potrivit datelor de la Inspecţia Muncii.

În ceea ce priveşte nevoile de instruire ale angajaţilor recrutaţi de companiile din Iaşi, acestea se concentrează în jurul abilităţilor de leadership, de înţelegere a zonei financiare a businessului, dar şi în aria de perfec­ţionare a cunoştinţelor de limbi străine.

„Angajaţii care sunt promovaţi pe poziţii de middle management au de regulă competenţe tehnice şi o anumită aplecare în zona de people management, dar au nevoie de instrumente. De aceea, şi formulările clienţilor noştri sunt de tipul: dă-mi instrumente pe zona de leadership care să îi ajute din ziua 1. În zona industrială, trainingurile teoretice au tendinţa să dispară şi este normal să fie aşa. Cresc în schimb cererile de simulări de business, iar luna trecută am avut două astfel de proiecte, în care clientul a dorit ca echipa de management, foarte bine pregătită tehnic, să fie la fel de bine pregătită şi pe partea financiară“, a explicat Ciprian Ouatu, consultant în cadrul firmei de training Ascendis, liderul pieţei locale de profil.

El a adăugat că, în cadrul simulărilor de business, angajaţii iau decizii „valide“ din punctul de vedere al producţiei, fără să ia în calcul impactul financiar, de aceea rezultatele din cadrul acestor simulări îi determină să fie mai atenţi la partea financiară în businessul real. De asemenea, există cerere şi pe zona de cursuri de limbi străine.

De vorbitori de limbi străine are nevoie şi compania de inginerie Atexis, care se ocupă de servicii de documentaţie tehnică pentru sectorul aeronautic şi pentru cel automotive.

„Pe limba engleză în Iaşi nu e o problemă, pentru că toată lumea o vorbeşte, însă mai greu este să găsim vorbitori de germană sau de franceză. Deşi în Iaşi există suficient de mulţi absolvenţi care ştiu franceza, asocierea dintre limba franceză şi cunoştinţele tehnice este mai rară şi de aceea suntem nevoiţi să asigurăm training intern pentru zona tehnică“, a explicat Oana Lungu, human resour­ces/site manager în cadrul Atexis, companie care are circa 800 de salariaţi la Iaşi.

Joburile sunt complexe şi cer cunoştinţe tehnice pe măsură şi în cazul producătorului de medicamente Antibiotice, unul dintre cei mai mari angajatori din Iaşi, care are în prezent 1.400 de salariaţi.

„La un moment dat am făcut o ierarhizare a posturilor pe zona de studii medii şi am definit care este postul cel mai complex din cadrul companiei cu acest nivel de studii. Am definit că cel mai complex este postul de operator chimist în zona septică în secţia de produse parenterale. A fost un studiu complex, care a implicat atât angajaţii din cadrul Antibiotice, cât şi reprezentanţi ai mediului academic“, a spus Gica Rusu, directorul de resurse umane al Antibiotice.

Iulian Mangalagiu, CEO, Brikston (Ceramica Iaşi)

Noi avem prorgame de dezvoltare pentru middle management, dar mulţi dintre ei se concentrează din păcate pe acumularea de cunoştinţe tehnice şi mai puţin pe abilităţile de management, adică organizare, planificare şi control. Ţinând cont că suntem izolaţi geografic, în ultimii ani industria s-a dezvoltat mai ales în zona de vest a ţării. Într-adevăr, în Iaşi există mai multă forţă de muncă disponibilă. Dar competiţia pe forţa de muncă a făcut ca în vestul ţării să existe o forţă de muncă mai bine pregătită, mai calificată, lucru la care Iaşiul stă mai prost.

O problemă pe care o întâmpinăm este legată de dispariţia şcolilor profesionale pentru operatori, pentru că în prezent nu mai există decât ingineri şi muncitori necalificaţi, au dispărut muncitorii calificaţi. Iar ca să angajezi un inginer pe post de maistru este mai dificil, pentru că inginerii vor să fie şefi, să aibă oameni în subordine şi mai puţin să se murdărească cu vaselină şi uleiuri. Iar maiştrii care au mai rămas sunt în vârstă şi se vede necesitatea înlocuirii lor.

Ciprian Ouatu, consultant, Ascendis

În acest moment lucrăm (în zona programelor de training- n.red.) cu două industrii, cea de IT&C care s-a dezvoltat foarte repede în Iaşi şi cea de producţie. IT&C-ul se dezvoltă în continuare, există companii care îşi cresc cu cel puţin 10% pe an efectivele, iar în producţie clienţii noştri câştigă proiecte noi şi astfel se dezvoltă organic.

Cele mai cerute subiecte în programele de instruire sunt cele adresate echipelor de middle management. Angajaţii care sunt promovaţi pe poziţii de middle management au de regulă competenţe tehnice şi o anumită aplecare în zona de people management, dar au nevoie de instrumente. De aceea, şi formulările clienţilor noştri sunt de tipul: dă-mi instrumente pe zona de leadership care să îi ajute din ziua 1.

În zona industrială, trainingurile teoretice au tendinţa să dispară şi este normal să fie aşa. Cresc în schimb cererile de simulări de business, iar luna trecută am avut două astfel de proiecte.

Veronika Vădean, HR manager, Delphi

Am ajuns la peste 2.000 de angajaţi la Iaşi. Deşi poate piaţa de aici poate părea puţin aridă, noi am constatat că nu este aşa. Fiind cel de-al treila centru universitar din ţară, Iaşiul ne oferă un potenţial de peste 60.000 de studenţi pe care îi putem dezvolta.

Există anumite sincope pe piaţa muncii din Iaşi pentru unele specializări pe care le putem găsi, dar nu la nivelul de pregătire pe care îl dorim. Însă nu este de neglijat potenţialul de absolvenţi pe care îi putem dezvolta aici.

Ce m-a surprins când am venit la Iaşi a fost acest potenţial şi dorinţa tinerilor de a se dezvolta, pentru că există o dorinţă şi un entuziasm aparte. Poate că în alte zone ale ţării deja s-au creat o cultură şi o mentalitate vizavi de ce înseamnă industria automotive, dar în zona Iaşiului am găsit oameni cu un entuziasm foarte mare şi cu dorinţa de dezvoltare.

Gica Rusu, director de resurse umane, Antibiotice

Cu ani în urmă, când făceam recrutare pentru reprezentanţii medicali, găseam în piaţa muncii medici care voiau să vină către noi pentru activităţi de promovare. Acum, găsim mai greu medici pentru astfel de activităţi.

La un moment dat am făcut o ierarhizare a posturilor pe zona de studii medii şi am definit care este postul cel mai complex din cadrul companiei cu acest nivel de studii. Am definit că cel mai complex este postul de operator chimist în zona septică în secţia de produse parenterale. A fost un studiu complex, care a implicat atât angajaţii din cadrul Antibiotice, cât şi reprezentanţi ai mediului academic.

Pe zona de studii superioare, foarte complexe sunt joburile din activitatea de producţie, din zona de asigurare a calităţii sau în cea de regulatory affairs (care se ocupă de înregistrarea produselor farmaceutice atât în România, cât şi pe pieţele internaţionale).

Oana Lungu, human resources/site manager, Atexis

Toţi angajaţii noştri trebuie să vorbescă o limbă străină, engleză, franceză sau germană, în funcţie de proiectul pentru care se fac angajări, toţi clienţii noştri fiind din afara ţării. Până la sfârşitul anului mai avem de angajat încă 50 de persoane pentru un proiect deja existent, dar cifra poate suferi modificări în funcţie de proiectele actuale.

Pe limba engleză în Iaşi nu e o problemă, pentru că toată lumea o vorbeşte, însă mai greu este să găsim vorbitori de germană sau de franceză. Deşi în Iaşi există suficient de mulţi absolvenţi care ştiu franceza, asocierea dintre limba franceză şi cunoştinţele tehnice este mai rară şi de aceea suntem nevoiţi să asigurăm training intern pentru zona tehnică.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.06.2015

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "„Există mai multă forţă de muncă disponibilă în Iaşi, dar este mai slab pregătită decât în vestul ţării. Avem nevoie de infrastructură dacă vrem salarii mai mari“"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML