Drumul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ este dimineaţa expres, iar la prânz autostradă

Postat pe 23 aprilie 2015

Bătaie de joc la Ministerul Transporturilor pe tema drumului Ungheni – Iaşi – Tg. Neamţ. Două adrese oficiale ale autorităţii centrale, cu număr de înregistrare în aceeaşi zi, semnate de acelaşi secretar de stat, sub numele ministrului, se bat cap în cap în privinţa regimului în care ar putea fi realizat acest proiect. Într-o adresă, ministerul vorbeşte de drumul expres Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş, iar în cealaltă, acest proiect este idenficat ca sector de autostradă parte a „autostrăzii Montana“. Adresele sunt răspunsuri oficiale la interpelări făcute de către parlamentarii ieşeni.

Primul răspuns este adresat deputatului Viorel Blăjuţ, iar al doilea, deputatului Anton Doboş. Ambii au interpelat Ministerul Transporturilor cu privire la stadiul proiectului privind realizarea variantei de ocolire a municipiului Iaşi. În răspunsuri, ministerul afirmă că centura va fi parte din proiectul Ungheni – Iaşi – Tg. Neamţ, dar nu se poate hotărî în ce regim va fi executat acest drum.

„Elaborarea studiului de fezabilitate urmează să se realizeze în anul 2015, iar 2017 este anul în care estimăm că va putea fi dat ordinul de începere lucrărilor“, se arată în cele două adrese. Acest răspuns este într-o contradicţie flagrantă cu afirma­ţiile premierului Victor Ponta şi ale şefului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţio­nale, Narcis Neaga, care au a­nunţat, în ianuarie 2015, la Iaşi, că autostrada, inclusiv legătura până la Târgu Mureş, va fi gata în 2018. „După ce actualizăm studiul de fezabilitate, sperăm ca în 2016 să avem constructor. Noi vrem să fragmentăm autostrada în loturi suficient de mici pentru a putea fi executate în 2 ani, 2 ani şi jumătate“, declarau cei doi la Iaşi pe 23 ia­nuarie.

Deocamdată, forma finală a Master Planului General de Transport (MPGT) nu a fost dată publicităţii. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Hotnews.ro, proiectul Ungheni – Iaşi – Tg. Neamţ ar figura ca drum în regim de autostradă, fiind poziţionat în coada listei de priorităţi pentru următorii 5 – 7 ani. În ultimii ani, cu ocazia fiecărei campanii electorale, atât Guvernul, cât şi politicieni locali s-au întrecut în a anunţa termene de realizare a autostrăzii, dar niciunul nu a fost respectat.

Material preluat din Ziarul de Iași

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Drumul Ungheni - Iaşi - Târgu Neamţ este dimineaţa expres, iar la prânz autostradă"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML