Dovada minciunii uriaşe a PSD faţă de Iaşi

Postat pe 16 februarie 2015

„Este oficial. Iaşul va avea autostradă” se scrie mare de tot în deschiderea ultimei ediţii a ziarului Primăriei. Discursul lui Gheorghe Nichita este la fel de triumfalist, fie că se aude în Consiliul Local, la miniteleviziunile aservite PSD ori la diverse evenimente oficiale.

Trecem peste faptul că nu e garantat nicăieri nici un termen mai mic de 15 ani, deci măcar până în 2030 nu pupă sigur autostradă. Trecem şi peste faptul că traseul Iaşi – Târgu Mureş costă foarte mult şi nu are asigurată nici o finanţare. Trecem peste tot.

Dar cum naiba să ne gândim că Iaşul va fi legat de Vest printr-o autostradă de 300 km din moment de Guvernul PSD e incapabil să facă o autostradă de doar 52 km care să lege Braşovul de Comarnic? Ponta nu găseşte un miliard de euro să termine autostrada cu care-l stresează toţi şmecherii Bucureştiului dar va găsi 4 miliarde de euro să lege Iaşul de Târgu Mureş?

În aceste condiţii mai contează că Gigi de Bahlui confundă BEI-ul cu BERD-ul sau că promite şantiere într-un an deşi însuşi ministrul de resort a recunoscut că sigur până în 2018 nu se clinteşte nimic?

E negru tare viitorul autostrăzii. Cel puţin în variantă PSD. Să vedem ce-or putea face liberalii. Se îngroapă Adomniței cu autostrada? Cu Aeroportul i-a ieşit aşa cum poate nici el nu spera, dar la autostradă…

Articol publicat de Topiasi.ro

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Dovada minciunii uriaşe a PSD faţă de Iaşi"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML