Cum au fost prioritizate tronsoanele de autostrăzi: Paşcani – Bacău pe primul loc, Iaşi – Târgu Neamţ pe locul patru

Postat pe 27 februarie 2015

Tronsonul de autostradă de la Paşcani la Bacău a obţinut cel mai bun punctaj în Strategia de Implementare făcută publică de Ministerul Transporturilor, document care modifică priorităţile prevăzute în Master Plan. Tronsonul de la Ungheni la Târgu Neamţ apare pe locul patru, dar continuarea peste munţi (Târgu Neamţ – Târgu Mureş) apare în coada „clasamentului”.

Ministerul Transporturilor a făcut publice ieri cele două documente cheie ale strategiei României privind investiţiile publice în transporturi pentru următorii 15 ani: Memorandumul care aprobă Master Planul General de Transport (MPGT) şi Strategia de Implementare, documentul care stabileşte prioritizarea proiectelor. În ceea ce priveşte componenta rutieră, în Memorandum este prezentat scenariul reieşit în urma analizelor, cu o ierarhizare pe bază de punctaj pentru cele 12 proiecte de autostrăzi şi 18 proiecte de drum expres. În Strategia de Implementare, însă, oridinea de prioritizare este alta, iar punctajele proiectelor au fost modificate pentru a ajusta scenariul pentru implementare. Potrivit hotnews.ro, partea din Strategia de Implementare care stabileşte modelul financiar pentru fiecare proiect încă este în elaborare şi va fi finalizată în perioadă ce urmează.

Master Planul a stabilit un scenariu recomandat cu proiecte ierarhizate după nişte punctaje. Strategia de Implementare a fost ajustată, iar prioritizarea proiectelor a fost alta.

Aşadar, în MPGT, consultantul AECOM a identificat un scenariu care se bazează pe Sustenabilitate Economică (ES) şi un al doilea scenariu care se bazează pe sustenabilitate economică şi de mediu (EES). În urma comparaţiilor celor două scenarii în MPGT, se arată ca scenariul EES care implică şi componentă de mediu este cel mai indicat pentru România în vederea implementării pentru viitor.

În această variantă a scenariului EES, varianta finală a Master Planului propune o ierarhizare în funcţie de un punctaj calculat pentru fiecare proiect ca urmare a unei Analize Multi-Criteriale (AMC). Strategia de Implementare a acestor proiecte din scenariul ales (EES) a modificat ierarhizarea în cazul unor proiecte.

Cum s-a schimbat topul

Astfel, Strategia de Implementare stabileşte o prioritizare a proiectelor destul de diferită faţă de scenariul recomandat în Master Plan. Pe primul loc la autostrăzi regăsim tronsonul de autostrada Bacău – Paşcani (82,85 puncte) şi pe locul doi Sibiu – Piteşti (82,22 puncte). Pe locul trei apare autostrada Comarnic Braşov (77,80 puncte), deşi în scenariul EES din Master Plan, tronsonul este clasat pe locul 10 din 12 cu un punctaj de 47,80. Pe patru apare autostrada de la Iaşi (Ungheni) până la Târgu Neamţ (72,15 puncte), iar pe locul cinci apare clasată autostrada Braşov – Bacău (69,78 puncte). Autostrada Braşov – Bacău – apărută ca de nicăieri în ultimii ani pe agenda autorităţilor de la transporturi, după cum subliniază hotnews.ro – apare în Master Plan, în scenariul recomandat (EES), tocmai pe ultimul loc, cu un punctaj de doar 39,78.

În ce priveşte întreg clasamentul autostrăzilor din Strategia de Implementare, se poate observa că sunt câteva situaţii în care principiul continuităţii unui traseu pare că nu este respectat. Astfel, autostrada Iaşi – Târgu Neamţ apare pe locul 4, în timp ce continuarea până la Târgu Mureş vine abia pe locul 10.

Susţinerea politică locală, menţionată explicit în memorandum

În cadrul memorandumului se detaliază ca „din motive practice cum ar fi maturitatea proiectelor (ce include influenţa unor factori cum ar fi disponibilitatea Studiilor de Fezabilitate, studiile de mediu, susţinerea politică naţională şi locală) dar şi disponibilitatea fondurilor (cum ar fi fondul de coeziune, care este alocat, conform recomandărilor CE, doar pentru proiectele localizate pe reţeaua TEN-T centrală) strategia de implementare poate include o altă ordine a proiectelor”. Surse apropiate situaţiei au explicat pentru hotnews.ro că pentru a se obţine Strategia de Implementare, s-au aplicat o serie de factori de ajustare proiectelor din scenariul EES, precum continuitatea unui coridor (adică implementarea proiectelor de pe aceeaşi rută în acelaşi timp, să nu rămână „goluri”pe traseu). Chiar şi aşa, varianta actuală şi scenariile reieşite vor mai fi retestate în perioada următoare, Strategia de Implementare putând suferi modificări în ceea ce priveşte prioritizarea proiectelor, au precizat sursele amintite. În plus, odată cu aceste modificări se va definitiva şi componentă care stabileşte perioadele exacte pentru implementare în cadrul proiectelor din Master Plan. Cu alte cuvinte, deşi Strategia de Implementare şi prioritizarea proiectelor a fost aprobată miercuri în Guvern prin Memorandum, aceasta încă mai poate suferi modificări până când Ministerul Transporturilor o va prezenta, împreună cu MPGT-ul la Comisia Europeană.

Sursa articolului: Ziarul de Iași


Nici un raspuns pentru "Cum au fost prioritizate tronsoanele de autostrăzi: Paşcani – Bacău pe primul loc, Iaşi – Târgu Neamţ pe locul patru"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML