Care sunt autostrăzile şi linia de metrou aflate pe lista proiectelor transmise de România la Comisia Europeană

Postat pe 11 decembrie 2014

Autostrada Iaşi (Ungheni)-Borş, cu o valoare de 7,5 miliarde de euro, linia de metrou 7 Bragadiru-Voluntari, investiţie estimată la 3,1 miliarde de euro şi reabilitarea căii ferate Moldova-Transilvania reprezintă câteva dintre cele 200 de proiecte pe care România le-a transmis la Comisia Europeană. Scopul: obţinerea de finanţare.

România încearcă să obţină finanţare pentru 200 de proiecte pe baza unui nou mecanism iniţiat de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru perioada 2015-2017.

Investiţia totală pentru cele 200 de proiecte transmise de România este de 62,5 miliarde de euro. Toate cele 28 de state membre UE au transmis Comisiei Europene un număr de 2.000 de propuneri de proiecte reprezentând investiţii de 500 de miliarde de euro.

Cele mai mari proiecte transmise de România la CE

Autostrada „Montana”, dintre Borş şi Ungheni, va traversa longitudinal România în partea de nord. Autostrada are o lungime de 584 kilometri, din care au fost construiţi 52 kilometri (Gilău – Câmpia Turzii), 8 kilometri sunt în construcţie (Gilău – Nădăşel), iar 37 kilometri sunt în curs de pregătire (Câmpia Turzii – Tg. Mureş). Pentru 495 de kilometri este gata studiul de fezabilitate.

Autostrada va lega regiuni precum nordul Transilvaniei, al Bucovinei de Nord şi al Moldovei, urmând să treacă prin Oradea, Zalău, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi.
Proiectul are un cost estimat la 7,5 miliarde de euro.

Autostrada Danubius

Autostrada “Danubius – Marea Neagră” va asigura o conexiune între Europa Centrală şi de Vest, cel mai mare port la Marea Neagra – Constanţa, zona de sud (Sofia, Atena), partea de sud-est a Europei (Istanbul) şi Asia Mică.

Autostrada are o lungime de 1.209 kilometri (între Nădlac şi Portul Constanţa), din care 286 kilometri sunt în operare (Arad-Izvin şi Bucureşti-Constanţa Port) şi 74 kilometri în construcţii (Nădlac-Arad şi Izvin-Lugoj).
Valoarea proiectului este estimată la 6,28 miliarde de euro.

Centura Bucureşti la profil de autostradă

Inelul 2 de centură al Bucureştiului, care va fi construit la nivel de autostradă, de 101 kilometri, va avea un impact economic pozitiv, susţin autorii listei de proiecte. Proiectul are două segmente. Inelul de nord, cu o lungime de 53 de kilometri, şi inelul de sud, cu o lungime de 48 de kilometri. Autorităţile au în pregătire studiul de fezabilitate. Valoarea proiectului este de 1,5 miliarde de euro.

Cale ferată între Transilvania şi Moldova

Calea ferată va lega oraşele Iaşi, Suceava, Cluj NApoca, Oradea şi va avea o lungime de 655 de kilometri. Investiţia este estimată la 4,3 miliarde de euro. În prezent, este in pregatire un studiu de fezabilitate pentru 655 kilometri de cale ferată

Podul Brăila-Galaţi

Podul va avea 4 benzi şi o lungime de 2,5 kilometri. Valoarea proiectului este de 496 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate este în pregătire.

Pentru a creşte mobilitatea populaţiei şi mediului de afaceri între reţeaua TEN-T din România şi statele învecinate, România propune construcţia a mai multor poduri – peste Dunăre, peste Tisa şi peste Prut, după cum urmează: podul de la Turnu Măgurele- Nicopole, Călăraşi-Silistra, Ungheni, Sighetul Marmaţiei.
A fost elaborat studiul de prefezabilitate, iar acum se fac pregătirile pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Valoarea investiţiei este de 1,5 miliarde de euro.

Pe lista proiectelor propuse apar şi investiţii la mai multe companii de utilităţi şi de apă canal, precum Compania de Utilităţi Publice Focşani, Apa Serv Valea Jiului, Companie de apă Arieş, Apă Canal Alexandria, Compania de Apă Braşov. Proiectele vizează extinderea şi reabilitarea reţelei de ape şi ape uzate.

Ministerul Sănătăţii are pe listă mai multe proiecte, între care construirea de spitale regionale în Iaşi, Cluj, Craiova.Romgaz are proiecte pentru creşterea capacităţii de stocare a gazelor. Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica.

Linie de metrou Gara de Nord-Gara Progresu

Metrorex are mai multe proiecte. Linia de metrou 5, segmentul I, Drumul Taberei-Universitate (investiţie de 774 milioane de euro) şi segmental II, Universitate – Pantelimon (investiţie de 1,02 miliarde de euro), dar şi achiziţia a 51 de trenuri de metrou care vor circula pe linia 5 de metrou, Drumul Taberei-Pantelimon.

Trenurile vor fi cumpărate în perioada 2015-2020, cu o investiţie de 434 de milioane de euro.
Metroul Gara de Nord-Gara Progresu

Pe lista proiectelor este şi un proiect pentru o linie de metrou Gara de Nord-Gara Progresu, cu o lungime de 14 kilometri şi 14 staţii. Valoarea proiectului este de 9,95 milioane de euro.

Sursa articolului:

http://www.gandul.info/financiar/care-sunt-autostrazile-si-linia-de-metrou-aflate-pe-lista-proiectelor-transmise-de-romania-la-comisia-europeana-13714120

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Care sunt autostrăzile şi linia de metrou aflate pe lista proiectelor transmise de România la Comisia Europeană"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML