Autostrada Iași – Tg Mureș, reactualizată. Consilierii locali vor să obțină finanțare europeană pentru proiect

Postat pe 2 decembrie 2014

Autostrada Iaşi-Târgu Mureş este o prioritate. Este concluzia comună a consilierilor locali care au hotărât să susțină proiectul, indiferent de culoarea politică. Reprezentanții PSD s-au angajat să facă demersuri la Guvern, în timp ce liberalii vor cere sprijinul preşedintelui ales pentru ca autostrada, care va lega Moldova de Transilvania, să devină realitate. Consensul politic n-a durat însă cât să fie încheiată şi o înţelegere scrisă în această privință.

Autostrada între Iași și Târgu Mures a fost una dintre promisiunile făcute de USL în campania electorala din 2012, când PSD și PNL erau parteneri politici. Șoseaua de mare capacitate a dispărut însă din masterplanul trimis recent la Bruxelles de Ministerul Transporturilor, fiind inlocuită cu un drum rapid. Consilierii locali vor acum ca proiectul autostrăzii să intre din nou în cărți și să obțină finanțare nerambursabila de la Uniunea Europeană. Schimbarea ar mai putea fi făcută până pe 22 decembrie.

Marius Dangă, consilier local PNL: “Suntem practic în al 12-lea ceas în care Master Planul general de Transport al României mai poate fi modificat, proiectul autostrăzii est-vest, Moldova- Transilvania, Iaşi-Târgu-Mureş, practic trei denumiri pentru acelaşi proiect. Are nevoie de ambasadori puternici şi asta am propus eu Consiliului Local, am văzut că domnul primar se angajează să continue lobby-ul la Guvern, noi ne angajăm să continuăm lobby-ul către Preşedenţia României.”

Mai multe informații puteți accesa aici:
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Iasi/Stiri/Autostrada+Iasi+-+Tg+Mures+reactualizata+Consilierii+locali+vor+

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nici un raspuns pentru "Autostrada Iași - Tg Mureș, reactualizată. Consilierii locali vor să obțină finanțare europeană pentru proiect"


    Ai o parere despre subiectul de mai sus?

    Poti folosi cod HTML