Anton Doboş: Să nu lăsăm autostrada Iaşi – Târgu Mureş pe mâna lui Ponta şi a PSD-ului

Postat pe 29 aprilie 2015

După ce preşedintele CJ Iaşi a trimis o scrisoare deschisă prin care cere sprijinul Parlamentului pentru includerea autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş în Master Planul General de Transport, deputatul Anton Doboş a susţinut marţi o declaraţie în plenul Camerei Deputaţilor pe această temă.

„Ca unul care m-am luptat permanent pentru includerea autostrăzii în acest master plan, susţin întru totul demersul preşedintelui CJ. În ultimul an am făcut tot ce a fost posibil pentru un parlamentar de opoziţie, culminând cu susţinerea în plenul parlamentului a unui amendament la bugetul pe 2015 care prevedea alocarea de fonduri pentru studiile necesare pentru demararea lucrărilor la autostradă. Din păcate, colegii de la putere nu au votat amendamentul, nici măcar cei de la PSD Iaşi care ar fi trebuit să fie primii care să ceară acest lucru guvernului lor. Însă oamenii lui Nichita au dat din nou dovada duplicităţii lor, pentru că una declară la Iaşi şi alta votează la Bucureşti“ a arătat deputatul.

În declaraţia din Parlament, deputatul Anton Doboş, susţine că „guvernul condus de Victor Ponta a întârziat nepermis de mult elaborarea Master Planului General de Transport, iar acum îl ascunde de ochii noştri şi ai publicului. Faptul că noi nu ştim exact conţinutul documentului trimis la Comisia Europeană ne poate face să credem că Victor Ponta îşi doreşte să ne pună în faţa faptului împlinit şi să ne arate doar acordul final când nu se mai poate schimba nimic. Ori acest lucru nu poate fi acceptat, pentru că punerea în practică a acestui Master Plan General de Transport va influenţa decisiv dezvoltarea regiunii Moldovei în următorii 10-20 de ani. Chiar dacă premierul Victor Ponta şi ministrul Ioan Rus doresc să se ascundă de opinia publică, trebuie să îi facem să realizeze că un asemenea document de importanţă majoră trebuie discutat obligatoriu în Parlament. De altfel, şi Comisia Europeană a cerut un acord al clasei politice pe această strategie. Însă, înainte de a răspunde în faţa cerinţelor Comisiei, guvernul Ponta trebuie să răspundă în faţa românilor. Aşa vom putea vedea cum vor vota parlamentarii, în special cei de Iaşi, şi dacă vor accepta ca Moldova să nu fie legată de vestul ţării decât după 2020, aşa cum doreşte acum PSD-ul“.

Anton Doboş a mai spus că strategia naţională de transport pentru următoarele decenii este un lucru prea important pentru ţară pentru a fi lăsat pe mâna guvernului PSD care s-a dovedit de prea multe ori incapabil, şovăitor şi care a tăiat aproape în totalitate investiţiile în infrastructură în ultimul timp.

Sursa articolului: Ziarul de Iași.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 Raspunsuri pentru "Anton Doboş: Să nu lăsăm autostrada Iaşi - Târgu Mureş pe mâna lui Ponta şi a PSD-ului"

  • Remus
    1 mai 2015 (14:16)
    Raspunde

    Nu inteleg ceva: daca este contributie a statului roman de 15%, contributie UE 85%, TVA 24% atunci bonusul direct al statului roman dupa recuperarea este de 9% la care se adauga impozitul pe profit si taxele platite de angajat si angajator pentru fiecare salariu, atunci ori e incompetenta ori rea vointa. Din taxele incasate pot construi sosele de centura sau ii pot folosi pentru retrocedaripe zonele unde va fi construita autostrada.

  • Alexandru Bogdan
    18 septembrie 2015 (7:53)
    Raspunde

    Pentru a da raspuns nedumerii din comentariul anterior sa raspundem mai intai la alta intrebare: de unde a agonisit Adrian Nastase averea pe care surse bine informate o estimeaza la cel putin 17 miliarde euro, si care NU a fost ivestita in economia Romaniei? Ca doar nu a mostenit-o de la taica sau care nu era nici macar bulibasa.
    O zi buna.
    ABM


Ai o parere despre subiectul de mai sus?

Poti folosi cod HTML