Ce vrem?

Viziune

   V-ar plăcea ca Estul și Vestul țării să fie unite printr-o autostradă care să ne ofere tuturor posibilitatea de a ne ralia la o rețea de infrastructură europeană modernă? V-ar plăcea să vă bucurați de beneficiile fluidizării traficului și să ajungeți la destinație mult mai rapid?

   V-ar plăcea ca Moldova să se bucure de o șansă care ar putea să-i determine dezvoltarea explozivă a zonei, din care, prin extensie, ar beneficia și Transilvania, întreaga țară și, bineînțeles, și Republica Moldova?

   V-ar plăcea ca județele din Moldova să reintre în circuitul dinamicii economiei naționale și europene, iar sectorul turismului, investițiilor și exporturilor să crească exponențial. V-ar plăcea să aveți mai multe oferte de locuri de muncă?

   Sau, pur și simplu, v-ar plăcea să parcurgeți distanța Târgu Mureș – Iași într-un timp mai scurt?

   Răspunsul la aceste întrebări este o autostradă modernă Vest-Est. Noi credem că autostrada Târgu Mureș – Ungheni este solutia optimă, dar suntem dispuși să ascultăm toate opiniile pentru a găsi cea mai bună alternativă.

   De la început am avut convingerea că împreună, prin această campanie de interes public, putem să schimbăm lucrurile în bine, la fel cum s-a întâmplat și cu mai multe inițiative de succes din ultimii ani.

Misiune

   Misiunea asociației independente și apolitice MOLDOVA VREA AUTOSTRADĂ este de genera un curent de opinie favorabil, de a determina și capacita autoritățile statului român și clasa politică pentru a dezvolta un sistem de autostrăzi în regiunea istorică Moldova prin activități de monitorizare, analiză, lobby, advocacy, proiecte de comunicare.

Scop

   Scopul principal al Asociației îl reprezintă implicarea în dezvoltarea infrastructurii de transport în zona Moldovei ca premisă a dezvoltării economice și sociale, precum și promovarea în vederea conștientizării implicațiilor economice și sociale a infrastructurii de transport privind îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și comunităților din regiunea Moldova.

Obiective

  • Declanșarea unei dezbateri publice privind acest proiect în condițiile în care el pare acum abandonat;
  • 70% din locuitorii din Moldova să conștientizeze importanța acestui proiect;
  • Sensibilizarea factorilor de decizie și presiune pentru găsirea de soluții;
  • Includerea aceastei autostrăzi în prioritățile guvernamentale românești și europene, inclusiv din Republica Moldova;
  • Începerea lucrărilor de construcție cel târziu în 2015;
  • Finalizarea lucrărilor de construcție în 2020.

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn